Publicat in Almanahul Societatii Academice Social-Literare , "Romania Juna", aprilie 1881 , reprodus in Convorbiri Literare si in volumul Poesii 1883.
Luceafarul este o alegorie pe tema romantica a locului si rostului geniului in lume. Natura sa superioara trebuie sa plateasca un pret prin izolare intr semeni si nefericire individuala.
Surse de inspiratie:-Folclor -Basmul Fata in gradina de aur versificat de Eminescu cules de germanul Richard Kunisch. Eminescu valorifica initial acest basm in perioada studiilor berleneze dar modifica finalul. Mai potrivit cu superioritatea fiintei umane nemuritoare i se pare poetului , detasarea "Fiti fericiti-cu glasu-i strans a spus/Atat de fericiti , cat viata toata?
-Motivul Zburatorului
-Filozofia: influenta filozofiei lui Arthur Schopenhouer: Geniul (ratiune pura)si omul comun
A imprumutat idei filozofice din Kant si Laplace , cu privire la spatiu si timp.
-Mitologia: Eminescu a recurs la miturile geto-dace si la mitologia graca , indiana si crestina. Hyperion apartine mitologiei eline , iar mitologia greco-romana ofera numeroase cazuri de iubire intre un zeu si o pamanteana.
-Biografia: Propria viata ridicata la rang de simbol.
Tema poetica:Eminescu notase pe marginea unui manuscris : "Aceasta este povestea , iar intelesul alegoric ce i-am dat este ea , daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii , pe de alta parte aici pe pamant , nici e capabil de a ferici pe cineva , nici capabil de a fi fericit . El n-are moarte , dar n-are nici noroc."
O alta interpretare a Luceafarului considera ca toate perosnajele sunt masti lirice ale poetului insasi. Eminescu s-ar fi imaginat sub chipul lui Hyperion , omul de geniu , sub chipul lui Catalin , reprezentand trasaturile obisnuite ale barbatului indragostit, sub cel al demiurgului , forta universala , si chiar al Catalinei , poetul meditand asupra conditiei femeii muritoare care tanjeste spre absolut. Toate caracteristicile reunesc trasaturile omului slab si puternic , muritor si etern , om si zeu . Aceasta interpretareapartine criticului Tudor Vianu.
